luni, 4 februarie 2013

Vreau să devin profesor !!!


      De mic copil mi-am dorit să pot să dețin cunoștințe multe și să pot să le folosesc într-un mod benefic și util și cum să fac acest lucru dacă nu prin meseria de profesor?
     În opinia mea, a fi profesor este un lucru extraordinar deoarece necesită multă muncă, mult devotament și multă concentrare. De asemenea, responsabilitatea este enormă, deoarece nu oricine poate să reușească să ridice "vălul neștiinței" de pe ochii atâtor copii.
    Dacă ar fi să analizez competențele care m-ar face aptă pentru această meserie, cred că principale ar fi competența de comunicare în limba maternă și în alte limbi străine (engleză, franceză, spaniolă), precum și competența de a utiliza noi tehnologii. Consider că acestea sunt foarte utile în dezvoltarea spiritului sociativ.
    De asemenea, la fel de importante sunt și competențele interpersonale, cele manageriale si acea competență specială de "a învăța să înveți", care reflectă spiritul corelativ al fiecăruia. Dacă la toate acestea se mai adaugă și sensibilizarea culturală și exprimarea artistică, care este foarte importantă în acestă meserie, atunci cu siguranță că alegerea pentru această meserie este cea corectă.
    Fiind o persoană care iubește să învețe și să acumuleze cât mai multe informații, având o atenție deosebită la detalii și având o autoresponsabilitate fată de orice activități, în orice domeniu, consider că mă simt pregătită pentru meseria de a fi profesor, deoarece, așa cum spune și citatul popular, trebuie să "dai mai departe ceea ce știi".






Scrisoare de intenție



Stimată doamnă/ Stimate domn,
     Vă transmit această scrisoare ca urmare a anunțului de disponibilizare a postului vacant de profesor, publicat de școala dumneavoastră pe site-ul MyJob.
Îmi manifest interesul pentru această poziție deoarece consider că studiul și experiența anterioară au contribuit major la dezvoltarea mea profesională în acest domeniu. În anul 1998 am absolvit Facultatea de Litere și am o experiență totală de opt ani în domeniu.
     În CV-ul atașat am detaliat principalele rezultate obținute de-a lungul carierei mele, cu accentuarea celor în domeniul relaționării cu elevii. Activitatea desfășurată în acest domeniu reprezintă cel mai bine obiectivul meu de carieră, în domeniul meu preferat încă din anii de studiu.
     Ca membru al echipei dumneavoastră de profesori am convingerea că voi putea îndeplini la standardele solicitate responsabilitățile prezentate în anunț. Am aptitudini excelente de comunicare, mă adaptez ușor într-o nouă echipă, iar sarcinile noi le consider o provoacare. Am dovedit de-a lungul carierei mele că pot fi un bun membru de echipă, dar îmi pot asuma când este necesar, și sarcini pe proiecte individuale.
Sper că aceste rînduri să fie un motiv în plus pentru a analiza CV-ul și aștept cu interes o întâlnire cu un reprezentant al școlii dumneavoastră. Pentru mai multe informații despre mine și activitatea mea nu ezitați să mă contactați la telefon: 0740792153 sau prin email: h.c@yahoo.com
Vă mulțumesc pentru timpul acordat,
Cu stimă, 25.01.2013
Claudia Huțu




Curriculum Vitae


















INFORMAŢII PERSONALE


Nume

Huțu Claudia
Adresă
Localitatea Buruienești, comuna Bivolari,județul Iași
România
Telefon
0775773759
Fax

E-mail

Naţionalitate
Română
Data naşterii
16.09.1994
EXPERIENŢĂ
PROFESIONALĂ

-
EDUCAŢIE ŞI FORMARE
- 2009-prezent: Liceul Pedagogic”Vasile Lupu” Iași
- 2005-2009- Școala cu clasele I-VIII Bivolari

APTITUDINI ŞI COMPETENŢE
PERSONALE

Limba maternă
Română
Limbi străine cunoscute









Diplome și premii
Limba engleză-
scris :Avansat
citit :Avavsat
vorbit :Avansat
Limba franceză-
scris : Avansat
citit : Avansat
vorbit : Mediu
Limba spaniolă-
scris : Mediu
citit : Mediu
vorbit : Avansat

Premiul I la concursul de matematică “Olimpicii Cunoașterii”, faza județeană
Mențiunea I la concursul de matematică “Olimpicii Cunoașterii “, faza pe școală
Diplomă de participare în cadrul proiectului “Bănci în acțiune”
Diplomă de participare în cadrul proiectulu internațional ”Citizen project” și locul I
Aptitudini şi competenţe artistice
Diploma la concursul de desene
”Orașul viitorului”
Membră a corului școlii generale ”Clopoțelul”
Aptitudini şi competenţe sociale

Abilități de comunicare,adaptabilitate,muncă în echipă, spirit comprehensiv, seriozitate, devotament, responsabilitate.

Aptitudini şi competenţe organizatorice
Organizatoare a serbării de Crăciun în clasa a VIII-a la școala generală
Șefă a clasei timp de 3 ani în cadrul școlii generale
Aptitudini şi competenţe tehnice
Utilizare PC
Microsoft Office Word
Power Point
Acces
Photoscape
Excel
Permis de conducere
Nu
---
INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Pe tot parcursul anilor scolari profesorii au remarcat la personalitatea mea si modul meu de lucru o atentie deosebita la detalii, autoresponsabilizare fata de activitati extrascolare, simt artistic dezvoltat, o fire perfectionista, aptitudini si competente sociale si de lidership.

   Un alt model de CV Europass:

 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu